Sfintele Pasti in Insula Corfu 7 zile 330€ 24.04 - 30.04.2019


Sfintele Pasti in Insula Corfu 7 zile 330€ 24.04 - 30.04.2019
Pret: 330€
Destinatie: Grecia
Data: 24.04 - 30.04.2019

Curs valutar azi

SFINTELE PAȘTI ÎN INSULA CORFU 

24.04 - 30.04.2019

Preț: 330 EURO 

Insula Corfu, numită și „insula de smarald” din Marea Ionică, atrage anual aproximativ un million de turiști. Lucru care nu mai miră pe nimeni, pentru simplul motiv că fiecare stațiune de pe insula Corfu are potențialul să farmece orice vizitator pretențios. Turiști din toate categoriile sociale și de toate vârstele au garanția că în Corfu vor găsi cel puțin un loc pe placul lor, de la stațiuni liniștite cu lagune albastre și peisaje de vis potrivite pentru relaxare, până la locuri unde distracția nu se termină niciodată. Fără nici o îndoială, se poate spune despre Corfu că este o insulă a cărei identitate multiculturală își are rădăcinile într-un trecut mitic ce forfotește de evenimente istorice. O simplă plimbare pe malul mării aproape te poate convinge că legenda cu privire la iubirea dintre nimfă și Poseidon este adevarată, pentru că insula pare a fi un tărâm al zeilor. Corfu este situată între coasta vestică a Greciei și Italia. Mulți nu știu că această insulă, cu o suprafață de aproximativ 600 km2, este mai aproape de Albania (la doar 2 km distanță) decât de coasta Greciei. Grație numeroșilor măslini care cresc aici, insula Corfu și-a câștigat renumele de „Insula Verde”.

Ziua 1 - Miercuri 24.04.2019 – Bună dimineața! Plecare din Iași ora 06:00 dimineața pe ruta Iași – Vaslui – Bârlad – Focșani – Buzău – Urziceni – București – Giurgiu – Sofia (Bulgaria). Se vizitează centrul Sofiei. Cazare Sofia.

Ziua 2 - Joi 25.04.2019 – Mic dejun. Intrăm în Grecia și ne îndreptăm spre binecunoscutul complex monahal de la Meteora, al doilea centru monahal ortodox după Muntele Athos, unde vom vizita două mănăstiri; vom intra și la un atelier de pictură bizantină unde veți avea ocazia să aflați despre tehnica de pictură bizantină în tempera și să vă cumpărați icoane autentice pictate. Cazare orașul Kalambaka.

Ziua 3 - Vineri 26.04.2019 – Mic dejun. Ne îndreptăm spre Insula Corfu și după trecerea cu ferry boat-ul, vom face un tur al insulei: Peninsula Kanoni (unde se află vechea baterie de tunuri venețiene), Biserica Vlaherne, Insula Pontikonisi, fabrica Koum Kouat, Paleokastrita cu Mănăstirea Buna Vestire. Seara, participare la slujba specială din Vinerea Mare în Kerkyra, capitala insulei. Cazare Corfu.

Ziua 4 - Sâmbătă 27.04.2019 – Mic dejun. Orașul vechi Corfu - închinare la moaștele Sf. Spiridon și participare la „Învierea mică” - o tradiție specifică orașului Corfu. Program liber pentru cumpărături și masa de prânz în orașul vechi cu celebra Espianada, Piața Liston, Palatul Sf. Mihail și Gavriil, Mitropolia cu moaștele Sfintei Împărătese Teodora. Dacă timpul ne mai permite, vizită la Palatul Achilleion, al reginei Elisabeta a-II-a a Austriei (opțional și contra cost în funcție de numărul de participanți). Seara participare la Noaptea Învierii Domnlui, sărbătorită cu focuri de artificii. Cazare Corfu.

Ziua 5 - Duminică 28.04.2019 – Hristos a înviat! Mic dejun. Sf. Liturghie la Biserica Sf. Spiridon și masa pascală tradițională, continuată cu un spectacol de muzică și dansuri specifice corfiote. Cazare Corfu.

Ziua 6 - Luni 29.04.2019 – Mic dejun. Plecăm de pe insulă. Scurtă intrare în orașul Salonic pentru a ne închina la moaștele Sf. Dimitrie, izvorâtorul de mir și pentru a savura o cafea pe celebra faleză a orașului. Cazare pe teritoriul Bulgariei.

Ziua 7 - Marți 30.04.2019 – Mic dejun. Plecare spre țară.

Notă: Agenția își rezervă dreptul de a face unele mici schimbări de traseu și cazări, dar care nu afectează cu nimic prețul și programul turistic.

Condiții de plată:

- Avans 100 euro/persoană.

- Diferența de 230 euro/persoană până pe data de 25.03.2019.

Servicii incluse:

- transport cu autocarul clasificat 3***;

- 6 nopți cazare cu mic dejun inclus la hoteluri de 3*** în camere duble;

- turul insulei Corfu cu toate obiectivele menționate în program (mai puțin Palatul Achilleion);

- masa pascală tradițională cu spectacol de muzică și dansuri corfiote;

- asistență turistică.

Servicii neincluse:

- intrările la obiectivele turistice: Meteora

(3 euro/mănăstire), Palatul Achileon (aproximativ

5 euro);

- trecerile cu feryboat (aproximativ 25 euro);

- masa de prânz;

- croazieră insulele Paxos & Antipaxos (35 euro) - opțional;

- asigurarea storno;

- asigurarea medicală.

 







web-director.ro Director web Sitez Web-List, Indexul site-urilor romanesti Director web